Motto: „Orice om, prin natura sa, doreşte cunoaştere”
Ritul de York este cel mai vechi şi cel mai puternic rit masonic recunoscut, şi care are cel mai mare număr de membri care activează pe toate continentele lumii. Prima atestare istorică – REGIUS POEM – document descoperit în secolul XVII, care tratează istoria masoneriei din sec. X. Prima Mare Lojă a fost înfiinţată în oraşul York în 926, sub domnia regelui Athlestane (fiul lui Alfred cel Mare), iar primul Mare Maestru a fost prinţul Edward, fratele regelui.
1725 – Marea Lojă din York, considerată izvorul Masoneriei, se constituie în Marea Lojă Antică care consideră gradul de Mason al Arcului Regal ca parte necesară a Masoneriei Antice şi care pe emblema sa are elemente de heraldică specifice acestui grad: cei doi heruvimi, chivotul legii şi cele patru steaguri ale triburilor israelite.
1813 – se constituie Marea Lojă Unită a Angliei, prin unirea Marilor Loji independente ale Masoneriei Antice şi moderne de pe teritoriul Angliei. În actul de uniune se stipulează: „Se declară şi se pronunţă că Masoneria pură se compune din trei grade: ucenic (discipol), calfă (companion) şi maestru şi include Ordinul Suprem al Holy Royal Arch, dar acest articol nu interzice ca Lojile să se întâlnească şi să lucreze în Ordinele cavalereşti în conformitate cu Constituţiile acestor Ordine”.
Ritul de York se compune din Corpurile Masonice Capitulare, Criptice şi Cavalereşti, alături de corpurile paramasonice reprezentate de Ordinul De Molay pentru tinerii între 12-21 ani şi Ordinul Trandafirului pentru soţiile de masoni.
Prin parcurgerea şi înţelegerea simbolului fiecărui grad, cel ce caută neobosit Lumina, descoperă adevărurile ferite de accesul profanilor, prin ocultarea voită a întregii ritualistici masonice. În final, accederea la cele mai înalte grade ale Ritului de York are drept rezultat desăvârşirea educaţiei masonice şi a spiritualităţii pentru a deveni un perfect Maestru Mason. Aceasta este exprimată şi de simbolistica fenomenului morţii care apare ca act iniţiatic final, desigur la scară diferită si progresiv, incepand cu ritualul gradului trei în masoneria simbolică si continuand cu ritualurile Corpurilor Capitulare, Criptice si Cavalereşti.
Pentru a sublinia importanţa Ritului de York în Francmasoneria universală este suficient să amintim că Marele Maestru al Marii Loji Unite a Angliei, care conform tradiţiei este un membru al Casei Regale, este în acelaşi timp şi Înalt Mare Preot al Supremului Mare Capitul al masonilor Arcului Regal din Anglia.
Ritul York American, o comoară filosofică a francmasoneriei universale.
Ritul York este o „confederaţie” de Corpuri Masonice, unite prin coeziune şi coerenţă, fiind şi cea mai veche structură de perfecţionare.
Conferă, în total, zece grade: patru grade pentru Masoneria Arcului Regal, trei grade pentru Masoneria Criptică sau şi trei grade pentru Masoneria Templiera.
Când Israelul a devenit un regat centralizat și sedentar, sub domnia lui David (cca 1010-970 î.Hr.), acesta a decis sa-i clădească lui Dumnezeu o casă permanentă, din piatră.
Timp de zece secole s-au succedat cu construcția, apoi distrugerea, apoi reconstrucția a trei sanctuare, pe același amplasament din Ierusalim: Templul lui Solomon (968 î.Hr), distrus de babilonieni către 587 – 586 î.Hr.; Templul lui Zorobabel, construit între 520 – 515 î.Hr. și înlocuit în anul 19 (î.Hr.) cu Templul lui Irod, distrus și acesta în 70 (d.Hr.) de către romani.
David a unificat triburile din Israel.
David aduce Arca la Ierusalim și își propune să-i construiască o casă lui Iahve; dar Iahve îl refuză pe David, pe motivul că acesta a fost un războinic, asigurându-l în același timp că „Regatul tău și Casa ta vor dăinui pe veci”.
David este acela care, înainte de a muri, alege totuși amplasamentul viitorului Templu; într-o altă versiune, alegerea este făcută de Solomon, pe un perimetru situat pe muntele Moriah, sacru de două ori, pentru că acolo Avraam a vrut să-l sacrifice pe Isaac, pentru a-i arăta lui Dumnezeu credința sa și, tot acolo, Dumnezeu i-a apărut lui David, în timpul unui sacrificiu. Deși n-a primit binecuvântarea de a construi Templul, regele David stabilește așadar, amplasamentul și tot lui îi este revelat planul construcției, pe baza căruia începe să adune materialele necesare.
În cel de-al patrulea an al domniei sale, către 968 î.Hr., regele Solomon, fiul lui David și al treilea rege al evreilor, a început construcția edificiului, care a durat șapte ani și care avea să simbolizeze prezența lui Dumnezeu printre oameni în decursul următoarelor trei milenii.
Ierusalimul a fost cucerit de babilonieni şi ultimul rege al Iudeei, regele Zedechia (Zedekiah) a fost capturat în 587 î.Hr.
A început exilul a cca 4.600 de locuitori ai Iudeei, căci politica Babilonului faţă de popoarele cucerite era de a strămuta populaţia, în mod forţat, pentru a preîntâmpina organizarea de răscoale; refugiaţii evrei au fost astfel duşi în Babilon, unde au rămas 70 de ani.
Cyrus cel Mare al Persiei cucereşte Babilonul în 539 î. Hr.
El a avut faima unui învingător blând, purtându-se tolerant şi înţelegător cu populaţiile cucerite. În înţelepciunea sa, Cyrus cel Mare le-a permis evreilor să se întoarcă la Ierusalim şi să îşi reconstruiască Templul.
Darius a urmat linia lui Cyrus cel Mare faţă de popoarele cucerite şi, în special, faţă de evrei, permiţându-le exilaţilor să se întoarcă la locurile lor şi evreilor să-şi reconstruiască Templul.
Templul este reconstruit, ca şi Ierusalimul, de altfel, cu probabilitate între 520-515 î.Hr.
Poporul evreu avea să cunoască pribegia şi exilul, mai întâi datorită asirienilor şi, apoi, datorită babilonienilor. Aceste evenimente – spun legendele, dar mai ales frumoasa sfântă legendă a Vechiului Testament – au fost cunoscute, cu anticipaţie de evrei, căci soarta le-a fost transmisă de Dumnezeu, prin profeţi, pentru întărirea şi curăţirea lor.
Întoarcerea evreilor din exil s-a produs în trei valuri conduse, pe rând, de Ezra, Neemia şi Zorobabel. Acesta din urmă este purtătorul de mesaj simbolistic al Ordinului Ilustru al Crucii Roşii. Zorobabel, descendent al regelui David, nepot al regelui Zedechia, capturat de Nabucodonosor, era, aşadar, un prinţ legitim, îndriduit de linia directă, la tron.
